De ce este specială povestea tinerei Stela?

Fotolia_88707750_Subscription_XXL_600x400

Stela a crescut alături de mama ei într-o comună din județul Mureș. Copilăria ei a fost una frumoasă și lipsită de griji. Își amintește că îi plăcea să alerge prin grădina de lângă deal, puțin mai în jos de casa ei, coborând și urcând în viteză pe lângă gardul de sârmă care despărțea curtea vecinei de a ei. Alerga în sincron cu prietena ei cea mai bună, una de o parte a gardului, alta pe cealaltă, concurând, care să ajungă cel mai repede sus și care coboară prima, până la mărul bătrân de 80 de ani. Apoi, căuta măcrișul prin iarba ce aștepta să fie cosită, în timp ce mama ei o privea de la distanță.

Încă de mică, știa că va veni o vreme în care va trebui să meargă pe drumul ei. Așa s-a întâmplat și cu mama ei pe vremea când era mai tânără. Simțea că îi era sortit să plece departe, în lume, în locuri nemaivăzute de cunoștințele și prietenii ei, neimaginate, pe care ea să le poată explora. Iubea viața la țară și încă o iubește. Dar iat-o pe drumul ei, explorator neînfricat și curios, pregătită să ia viața în mâini.

Căutată și probabil nevoită să plece

Au trecut doi ani, iar Stela a început să fie căutată. De la primul semn, știa că schimbarea la care s-a gândit încă de când era mică și alerga în grădină, avea să intervină, chiar dacă mai repede decât s-a așteptat ea. Planurile ei acum pot prinde roade. Simte că a venit momentul să își construiască o viață nouă. Dar pentru ce este căutată Stela?

Într-o lume diferită, dintr-o galaxie îndepărtată…

…o lume atât de mare încât încape fără efort în buzunarul unui om, o mână de ființe extraterestre planifică frenetic data în care vor coborî pe Pământ, pentru a o răpi pe Stela. Cumva au ajuns să fie obsedați de laptele ei special. Cum s-au gândit ei să se mascheze pentru a nu o deranja și pentru a nu ieși în evidență? Au inventat o mașinărie care i-a transformat în muște. Se pare că iar ni se demonstrează faptul că nu suntem singuri în univers.

O lume la fel de reală precum munca specialiștilor noștri

După cum probabil v-ați dat seama până acum, este vorba despre un joc. Dar acest aspect nu îndepărtează situația de realitate, deoarece colegii noștri din echipa de animație lucrează pe bune, cu spor și dedicație la construcția acestuia.

„Milk it up” este un joc de acțiune și îndemânare, a cărui poveste poate fi descoperită de un single-player momentan. Misiunile constau în a stropi extratereștrii de pe ecran cu laptele văcuței, prin glisare sau atingere cu un deget pentru a debloca noi niveluri și pentru a obține noi caracteristici. Stela trebuie să supraviețuiască atacului și intenției de răpire, pentru a-i trimite acasă pe dușmani.

Stela

Stela1Este relaxată de fel, precum este de obicei…o vacă. Super-laptele ei reprezintă puterea care o face o super-vacă și este în același timp motivul pentru care este atât de dorită de extratereștri. Văcuța noastră călătorește în lume trecând nivelurile și descoperind astfel tot mai multe locuri cu fundaluri animate, mai interesante. Stela este o văcuță amuzantă, astfel că este imposibil să te plictisești alături de ea.

Odată cu trecerea mai multor niveluri, ea primește „muniție” diversă, fundaluri animate și îmbrăcăminte trendy – pentru că văcuța noastră este greu de mulțumit când vine vorba despre vestimentație.

Extratereștrii

Enemies8Enemies7Nici extratereștrii nu se lasă mai prejos, pentu că, odată ajunși pe Pământ, descoperă că pot profita de diversitatea de aici, în comparație cu plictiseala și rutina care domină micuța lor planetă. Astfel, au și ei posibilitatea de a evolua și a primi puteri noi, cu accesorii pământești, care mai de care mai diverse.

Nu au luat cea mai bună decizie atunci când au ales a se transforma în muște, deoarece, după cum vă puteți imagina, Stela urăște muștele. Dar dimensiunea lor redusă nu îi împiedică să își folosească armele puternice. Jucătorul poate chiar să piardă o viață dacă nimerește extraterestrul nepotrivit, iar Stela se poate alege cu un „masaj electric”, adică va fi trăznită de un fulger. Ups! 🙂

Caracteristici ale jocului

Jocul va funcționa pe sistemele de operare iOS și Android, iar stilul se dorește a fi o combinație între vesel, casual și amuzant, în culori deschise, cu animații și sunete pe măsură.

Deocamdată, jocul în varianta demo va conține 20 de niveluri diferite, mai exact, va fi împărțit în 4 capitole a câte 5 niveluri. Acestea se împart în două tipuri: cele care reprezintă locuri pe care le cunoaștem și, cealaltă categorie, cu locuri care țin de dispoziție, de exemplu, plaja la apus, la disco, pe munte (bine îmbrăcată, desigur), piața de pește, stilul Matrix, în spațiu, în apă, în pijamale, fundal karate, pilot, bling-bling Stela etc.

Sunetele

Acestea se regăsesc în trei tipuri și anume:

  1. Speech (vocile personajelor)
  2. Sunet (obiecte, scor, interfață, efecte, butoane etc.)
  3. Muzică (intro, ambianță, încheiere misiune, încheiere joc)

Posibilitatea de upgrade

Stela4Stela2După cum am mai menționat, odată cu trecerea nivelurilor, Stela primește „muniție” diversă și mai puternică. Astfel, beneficiază la început de ugerul puternic, care poate trage cu lapte, lapte cu cacao, frișcă, milk shake de banane, apoi de zmeură și lapte înghețat. Pe parcurs primește arme, precum cea cu suc, shotgun-ul cu jeleu, aruncătorul de ingrediente mexicane și așa mai departe. Cea de-a treia categorie, armele speciale, cuprinde printre altele chiar și o albină.
Stela7Pentru apărare, Stela se folosește de ochelari de soare, cască, umbrelă, pelerină de ploaie sau de o haină reflectorizantă.

Stela3Poate primi, de asemenea, arme în dar: bombă cu miere, elementul „salvează-mă” și un cadou zilnic.

Enemies11Enemies9Odată cu trecerea nivelurilor, și extratereștrii prind putere. La ei, upgrade-ul pornește de la cei mai slabi, trecând pe la cei de putere medie și mare, apoi ajungând la cei cu puteri speciale. Există, de asemenea, și subcategorii care îi ierarhizează pe nivelul de putere în funcție de categoria din care fac parte.

Scurt istoric al Milk it up

Ideea jocului îi aparține colegului nostru Răzvan Ceontea, team leaderul echipei de ilustrație/jocuri 2D, și a luat naștere la sfârșitul anului 2014. Numele văcuței l-a preluat din Seinfeld.

„Stela încă nu s-a născut, este pe hârtie dar a prins totuși niște forme rotunde în lut. După concept am făcut documentare pe legătura dintre acesta și in-app-purchase games pentru iOS și Android”, spune Răzvan.

Pentru că nu a dorit ca în joc să fie ucisă vreo ființă pământească, deși totul se desfășoară virtual, Răzvan a ales să introducă în joc extratereștri dintr-o galaxie îndepărtată.

„Astfel am creat o poveste în care vin niște extratereștri mici, mici și anoști, e foarte plictisitor acolo pe planeta lor, nu e distractiv deloc, chiar nu știu cu ce se ocupă toată ziua. Sunt gri și nu sunt cool deloc. Dar ăștia au prins gustul laptelui, iar nu știu exact cum sau de ce au nevoie, o să vă lămuresc atunci când voi primi mai multe informații de la ei. Faza e că ei vin aici pe Pământ să fure vaca. Dar pe cât sunt de anoști, pe atât sunt de meschini și s-au pregătit înainte. Au zis între ei că n-ar fi rău să ia o înfățișare de insecte, că vaca nu se prinde. Ironia este că ei au nevoie de lapte, însă asta le și pune capăt pe ecranul telefonului.”

Legat de trăsăturile extratereștrilor, Răzvan mai adaugă:

Enemies6„Am adăugat mai multe categorii de viteză, traiectorie, putere, putere de foc, stiluri diferite de atac, boss fights etc. De exemplu, este un extraterestru care râgâie, altul sparge ecranul, și multe alte acțiuni de genul. Fiecare dintre ei va avea o putere de foc mai mare sau, în fine, fiecare cu atuurile lui. Ideea e că lor, fiind așa plictisitori, începe să le placă pe Pământ și ne copiază pe noi. Adică, încep să prindă personalitate și să mai facă și ei o glumă. Unul vrea să fie rocker, altul e mai emo, alta vrea să fie cucoană, Indiana Jones, bling-bling, majoretă, hippie dude, super erou etc. Ei bine, așa arată ei upgradați și puțin mai destepți.”

Răzvan a spus că acesta este unul dintre proiectele lui de suflet, motivând următoarele:

„Este cu siguranță primul de suflet și sper cuantificabil – care se întrevede așa usor, vor mai fi, și aici nu mă refer doar la gaming. Ideea de a crea un personaj care să prindă viață îmi e veche, acesta este un tool de care mă folosesc, respectiv un joc pentru device-uri mobile. Prin prisma job-ului meu de designer de până acum, în care am trecut prin mai multe faze și domenii (chiar numai fashion design nu am făcut, am motivele mele), mi-am dat seama că este doar un început. Dar lucrurile valabile se pot face doar în echipă, iar dacă nu ai cu cine, atunci poți mânca pită cu slănină și smântână pe marginea drumului, zicea o piesă. 😉 Și aici în Reea ai cu cine!”

Echipa care lucrează la construcția jocului

Pe partea vizuală, au lucrat până acum Carmen Sava, Kitti Fehérvári și Timeea Dopp, care au construit de asemenea toate conceptele legate de văcuță, dușmanii acesteia, fundaluri, animații, folosind Photoshop și Toon Boom Harmony.

„La programare, în teste și studiu a lucrat Adrian Marius Popa, cu Unreal Engine, și mai nou lucrează Flaviu Boar, noul nostru coleg, care astfel studiază Unity prin acest proiect, fiind coordonat de Nicolae Câmpian.”

Milk it up este un joc de tip in-app-purchase, iar versiunea demo a jocului va include și un magazin online cu câteva produse. Până atunci, lumea Stelei prinde contur, iar povestea ei continuă și devine tot mai colorată. Ei, iată de ce este specială povestea tinerei Stela. Va reuși oare să rămână cu picioarele pe pământ, să-și păstreze puterile și să viziteze locurile mult dorite? Asta depinde de voi. 🙂

Write a Reply or Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

my

*


Vă rugăm nu treceți date personale în secțiunea de comentarii.