De ce Ruby on Rails?

vector icon of personal computer with ruby on rails sign on the screen, isolated dark red simple flat illustration on white background

Înainte să afli răspunsul la acestă întrebare, e nevoie să cunoști ce presupune exact această structură conceptuală. Deci:

Ce este Ruby on Rails?

Ruby on Rails este un framework open source, scris în limbajul Ruby, folosit la dezvoltarea aplicațiilor web. Creezi multe programe și ajungi repede la concluzia că rescrii de multe ori același cod, pentru multe dintre aplicații și doar în anumite locuri ai nevoie de personalizare. Ei bine, la ce este bun un framework? Conține toate acele părți pe care programatorul ajunge să le rescrie mai mereu, dar lasă loc pentru personalizare prin codul adăugat de acesta.

Când îl utilizezi?

Când este nevoie de o dezvoltare rapidă a unei aplicații web. Este indicat din acest punct de vedere, deoarece oferă multă libertate, însemnând că programatorul nu mai trebuie să își ocupe timpul cu detalii nesemnificative. Este foarte ușor și rapid la adăugarea sau schimbarea funcționalităților în aplicație. Iar programatorilor le place, deoarece comunitatea e mare, chiar aici în România, deci ajutorul se găsește ușor.

Pe deasupra, Ruby on Rails este intuitiv și ușor de învățat. După ce îl folosești o perioadă, poți să îți pui întrebarea, ca programator, „de ce nu procedează la fel și alte limbaje?”. Ruby și Rails sunt create cu scopul de a face programatorul fericit, la propriu. Rapiditatea și ușurința cu care se pot efectua schimbările îl fac fericit, pentru că permite dezvoltarea dinamică a unei aplicații.

Alte platforme asemănătoare

Programe asemănătoare mai sunt .NET (dot NET), Django. Însă .Net e cu licență, ai nevoie de Windows cu licență, pe când Ruby on Rails este gratuit. Sistemul de operare pe care rulează este Linux, care e gratuit, deci totul open source, trebuie doar să te apuci să programezi. Django este open source, este mai greoi și comunitatea încă nu este atât de activă precum la Rails. Cred că cel mai important lucru la Ruby on Rails este comunitatea care în continuu dezvoltă noi aplicații în jurul acesteia și este foarte ajutătoare.

Don’t Repeat Yourself!

Mai multe principii ajută programatorii când dezvoltă cu ajutorul Rails, cum sunt Convention over configuration, CRUD, REST și altele. Don’t Repeat Yourself se întâlnește în multe limbaje de tip OOP și are ca scop unicitatea informației. Adică, o bucată de cod cu un rezultat să fie întâlnită într-un singur loc și refolosită ori de câte ori este nevoie de ea. Când e necesară o modificare ulterioară asupra logicii, ea va fi realizată în acel singur loc. Dacă nu se respectă acest principiu, trebuie să implementezi multe modificări și, desigur, asta poate duce la erori sau neconcordanțe în aplicație.

Următorul salt

În următorii 10 ani, mă aștept la o programare de tip semantic. Programatorii nu își vor mai frământa mintea chiar deloc, totul va fi ca un limbaj fluent. În momentul de față, se lucrează la asemenea tehnologii. Ideea este că trebuie să prindă soluția într-un anumit domeniu, iar după ce prinde putere, este o funcție unică și aduce ceva nou, atunci va dori lumea să o folosească. E acel moment care face programatorul sau inginerul de sistem să își dea seama că e nevoie de o asemenea tehnologie. Și în cazul Ruby, până nu s-a creat framework-ul Rails, putea rămâne un limbaj de programare foarte frumos, dar de care nu auzea nimeni.

1 thoughts on “De ce Ruby on Rails?

Write a Reply or Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

my

*


Vă rugăm nu treceți date personale în secțiunea de comentarii.