Cum putem transforma un site perfect funcțional într-unul accesibil tuturor?

Fotolia_81822996_Subscription_XXL_800x533

Cum ar fi dacă într-o zi ai deschide un site în care cursorul mouse-ului n-ar vrea nici în ruptul capului să se ducă spre butonul de play al unuia din clipurile virale pe care vrei cu tot dinadinsul să-l vezi și tu? Sau cum ar fi dacă ai deschide site-ul tău preferat de umor sau de știri și n-ai mai vedea textul?

Ar fi absurd să dăm peste astfel de site-uri și, mai nou, e destul de greu să dai de bug-uri atât de mari. De regulă, ele sunt descoperite și eliminate destul de repede de către administratorii site-urilor. Dar ce te faci când aceste „bug-uri” sunt de fapt site-urile care nouă ne trec drept absolut normale? Cum putem face dintr-un site „normal”, unul accesibil oricărei persoane cu dizabilități? Cum putem să oferim acces la informație în egală măsură persoanelor cu sau fără dizabilități? Cum putem aduce normalul și acestora din urmă și, astfel, să le oferim respectul cuvenit?

Moduri de accesibilizare a site-urilor

Există mai multe moduri de accesibilizare a site-urilor, însă, înainte de a vorbi despre ele, haideți să definim ce înseamnă accesibilizarea. Ei bine, accesibilizarea web reprezintă înlăturarea barierelor care previn accesarea site-urilor de către persoanele cu dizabilități. Când site-urile sunt proiectate, dezvoltate și editate corect, toți utilizatorii au acces egal la informații și funcționalități. Principalele categorii de dizabilități care trebuie avute în vedere atunci când vine vorba despre accesibilitate sunt:

  • deficiența completă sau parțială a vederii;
  • motorii;
  • auditive – parțiale sau totale;
  • crize de epilepsie cauzate de lumina intermitentă.

Să le luăm pe rând…

…și să vedem fiecare ce presupune. Pentru a accesibiliza un site și a-l face prietenos cu persoanele cu deficiențe de vedere, se poate implementa un soft care transmite auditiv informațiile afișate și tastele apăsate de utilizator. Acest soft de tip screen reader poate accesa la rându-i un așa-numit Accessibility tree, care contine doar elementele relevante pentru el. Pe site-urile astfel accesibilizate există posibilitatea navigării din tastatură între controale, există alternative text pentru elementele grafice, descrieri text pentru clipurile video etc.

Pentru cazurile cu deficiență parțială de vedere, există și soluții mai simple de accesibilizare, softuri de mărire a textului de pe ecran sau inclusiv se poate folosi funcția de zoom a browserului. Pentru accesibilizarea site-ului, în acest caz, se recomandă folosirea cu precădere a textului în loc de imagini.

Accesibilizarea site-urilor pentru persoanele cu dizabilități motorii

Aceasta presupune fie controlul funcțiilor mouseului și al tastaturii prin dispozitive speciale, care de regulă sunt mai costisitoare de achiziționat, fie controlul acestora pe cale vocală, prin soluții software de recunoaștere vocală. Există și în acest cazuri recomandări de bună practică: posibilitatea navigării între toate controalele din tastatură, prezența link-urilor de tip „skip to contents”, dimensiune mărită a link-urilor și celorlalte elemente activabile, indicarea vizuală a focusării link-urilor și posibilitatea de a întrerupe conținutul audio.

Pentru persoanele cu dizabilități auditive…

…soluția de a oferi acces egal la informație, indiferent de cât de gravă este deficiența de auz, este transcrierea clipurilor audio și audio-video. Există deja softuri de recunoaștere automată a vorbirii, însă nu întotdeauna ele sunt suficient de performante pentru a suplini complet transcrierea manuală, așadar se recomandă aceasta din urmă.

Crizele de epilepsie cauzate de lumina intermitentă

Pot fi și ele evitate. Asta, deoarece există într-adevăr persoane care pot suferi astfel de crize dacă sunt expuse la lumini cu mai mult de trei intermitențe pe secundă. De regulă acestea se găsesc în animații și reclame, iar soluția, evident, este evitarea lor.

Write a Reply or Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

my

*


Vă rugăm nu treceți date personale în secțiunea de comentarii.