Petru Istrate s-a întors de la „Orașul și literatura”. Dacă doriți să aflați ce s-a întâmplat la festivalul internațional de proză, care s-a desfășurat la Bucureşti între 4 și 7 februarie, citiți textul scris chiar de el, pe care îl prezentăm mai jos:
Am plecat către Bucureşti pe o ploaie aproape de vară şi m-am blocat într-unul dintre ambuteiajele care sunt mai frecvente pe-o astfel de vreme, după cum am aflat chiar de la Cristian Fulaş – organizatorul evenimentului, blocaj undeva pe şoseaua de centură a capitalei, evident încă la stadiul de şantier. Mai pierd timpul şi pe un bulevard, Ştefan cel Mare, şi întrucât realizez că după aproape două ore de la intrarea în Bucureşti, nu am timp să ajung la hotel, întorc maşina şi ajung din nou pe Aviatorilor, ca să mă prezint cu doar un sfert de oră înainte de începerea festivalului la ICR, sediul central, spaţiul care a găzduit evenimentul.
Cristian Fulaş îşi întâmpină invitaţii la festival. Am plăcuta ocazie să-i cunosc pe Carmen Muşat şi Ovidiu Simonca, doi dintre prezentatori, ambii de la Observatorul Cultural. Lumea se adună în hol, ca mai apoi să luăm loc pe scaune în sală, unde invitaţii din prima seară sunt încadraţi de cei doi prezentatori,. Printre ei, Radu Aldulescu, un scriitor cu nouă romane publicate, care ne-a citit despre un loc din oraş distrus în vremea comunismului şi anume, spitalul Brâncovenesc. Bogdan Suceavă nu este prezent, a plecat de câteva zile în SUA, unde este stabilit, dar textul îi este înregistrat şi îl puteam vedea pe ecran, iar difuzoarele ne ajută să-i înţelegem mişcarea buzelor. Nora Iuga citeşte despre un Bucureşti colorat, plin de poezie, oraşul interbelic şi apoi despre cel de după război. Ne ceartă la modul general pentru că scriem numai despre lucruri urâte, adică, ne purtăm ca nişte bătrâni, în opinia dânsei. După această tură de lecturi care durează circa o oră, o oră şi jumătate şi care se va repeta în fiecare seară, se face o pauză scurtă, pentru că festivalul început la 18.30 trebuie să se termine cel târziu la 21. Se lansează imediat tema serii: dacă poate fi oraşul un personaj literar, un personaj de roman. Dincolo de aspectele teoretice ale discuţiilor purtate, firul conversaţiilor se duce către aspectele negative ale urbanizării Bucureştiului din anii 80 şi către personajul literar unic Bucureştiul, şi nu alt oraş din ţară. În cea de-a doua seară, am avut onoarea de a fi alături de Octavian Soviany care a citit într-un fel inconfundabil o poveste din copilăria sa, presărată cu mult umor şi pe care, cu acelaşi umor a spus că, dacă cineva se gândeşte că ar putea interesa, o va continua şi va scrie un volum. Bogumil Lust a fost printre altele şi Ambasador al Poloniei la Bucureşti, dar şi la Chişinău, deci bun vorbitor de limba română, şi a prezentat în antiteză cele două oraşe, din momentul în care a sosit în România, în anul 1993 şi până aproape de anul nostru, dovedindu-se un fin observator extern al transformărilor pe care le-a suferit oraşul. A fost mai degrabă o naraţiune cu destul de multe aspecte de obiectivitate, ca de altfel şi cea citită de Christian Haller, o zi mai târziu, ultimul, un elveţian etern fascinat de oraş, de oamenii săi, pe care, zicea el, poţi chiar să pui mâna, să-i atingi, că nu se supără. Textul citit de mine este plasat undeva într-un oraş imaginar, care are anvergura unui oraş mare, acţiunea petrecându-se undeva în anii imediat următori revoluţiei din 1989 şi cred că fragmentul din romanul Băştinaşul a fost bine primit de public. O altă temă avansată de aceeaşi moderatori, pentru cea de-a doua seară a fost „Ce este literatura pentru fiecare dintre participanţi?” Sigur că, dincolo de a fi un mod de exprimare, literatura poate fi şi o ocupaţie plăcută, un mod de evadare din cotidian şi definiţiile, valenţele găsite, au fost numeroase. Interesantă a fost ideea cum că fiecare îşi are un oraş propriu, al său. De pildă, doamna Nora Iuga cunoaşte bine Bucureştiul de după război, iar alţii, nu chiar atât de în vârstă, îl ştiu pe cel al construcţiilor comuniste, ca în final, cei tineri să-l cunoască pe cel de azi, cu toate valenţele sale.
Un invitat special, care a sosit pentru a prezenta penultima seară a festivalului a fost îndrăgitul actor Marcel Iureş, un om normal, cu simţul umorului, pe care toate doamnele din sală l-au vânat pentru autografe. Acest festival s-a concretizat şi prin lansarea unei antologii de proză, cuprinzând textele celor care au fost invitaţi să citească la festival. Desigur, o mai amintesc pe Margo Rejmer, reporter şi scriitor din Polonia, autoare a romanului „Bucureşti – praf şi sânge”, carte care a fost tradusă în mai multe limbi şi care este privită ca un fel de ambasadoare a Bucureştiului. Traducătorul Bogdan Ghiu a prezentat oraşul ca pe un fel de gară, un drum, iar Cosmin Perţa, scriitor de forţă, a văzut oraşul în proza pe care a citit-o ca pe un fel de staţie finală a drumului pentru personajele textului său, bărbatul şi fața dracului. Se pot spune multe lucruri bune despre acest festival, la care organizatorul, Cristian Fulaş, a muncit mult, dar ne-a şi citit despre o lume a dependenţilor de droguri, un soi de underground, într-un limbaj stilizat şi care a găsit un titlu actual festivalului, ceea ce promite repetări anuale de succes.
A consemnat,
Petru Istrate
Mai jos se pot vedea câteva fotografii de la eveniment, pe care le-am preluat de pe pagina oficială: http://on.fb.me/1QXKkXK
