Aplică metoda SIT, iar compania ta poate fi următoarea pe lista celor care inovează

2d22489_600x204 Croppedfdfsd

Colegii noștri Szabo Barna, team leaderul echipei Android, și Doru Lazăr, developer în echipa .NET, au participat în data de 13 mai la un training deschis, în care subiectul discutat a fost metoda SIT sau Systematic Inventive Thinking, o metodă care, folosită corect, te ajută să îți dezvolți creativitatea, să inovezi în domeniul în care activezi și să găsești mai ușor soluția unei probleme. Trainingul s-a desfășurat la Multinvest Business Center din Tîrgu-Mureș, timp de opt ore.

Organizatorii evenimentului au transmis că „SIT urmărește spargerea fixațiilor cognitive”, fiind înclinată mai degrabă spre îndemnul „think inside the box”, deoarece „schimbarea de paradigmă rezultă din ideea potrivit căreia soluția creativă este ascunsă în problemă”. Prima dată când această metodă a fost utilizată în domeniul comercial a fost în 1995, când compania Philips a revoluționat forma playerelor DVD cu ajutorul ei.

Să aflăm mai jos ce au descoperit colegii noștri la training și cum ne poate ajuta o astfel de metodă să ne dezvoltăm acest „fenomen general uman” numit creativitate.

Definire și pași de parcurs

Este o metodă de gândire dezvoltată în Israel la mijlocul anilor 1990. Este derivată din metoda de dezvoltare inginerească a lui Genrich Altshuller și este o abordare practică asupra creativității, inovării și rezolvării de probleme.

Pentru aplicarea metodei SIT sunt folosiți câțiva pași esențiali, în urma cărora va rezulta un produs care va fi mai mult sau mai puțin inovator.

1. Stabilirea „Lumii închise”

Conceptul de lume închisă are ca punct de plecare premisa potrivit căreia soluția creativă a unei probleme rezidă în problema însăși.

Pentru a putea genera idei, este necesară identificarea componentelor produsului, procesului, serviciului, problemei etc. Aceste elemente constituie lumea închisă.

Limitele acestei lumi le alegem noi dar trebuie respectate câteva principii de bază:

  • stabilirea unui număr limitat de componente, un număr mare putând compromite claritatea;
  • prisma din care privim produsul (detaliu sau „un pas înapoi”);
  • să includem componentele evidente (timpul, vremea, mediul etc.);
  • să participe cât mai multe persoane la întocmirea listei.

Cu cât lumea închisă este mai restrânsă, cu atât se găsesc mai greu idei noi, însă cu atât mai mare este probabilitatea ca ele să fie inovatoare.

2. Aplicarea uneia/mai multor instrumente SIT

După stabilirea „Lumii închise”, se alege unul sau mai multe dintre instrumentele SIT. Acestea sunt următoarele:

Eliminarea: înlăturarea unui component de bază. Exemplu: Supa instant (supă fără apă);

Reguli:

  • Nu componentele problematice trebuie eliminate. Înlăturarea componentelor inutile sau a celor cu probleme nu înseamnă folosirea instrumentului eliminare.
  • Se înlătură un concept esențial. Avem tendința de a evita înlăturarea componentelor esențiale, deoarece o asemenea acțiune contrazice gândirea logică. Exemplu: În cazul bicicletei, roata este un component esențial, totuși, înlăturând-o, obținem o bicicletă de cameră sau fitness.
  • Trebuie evitată înlocuirea imediată a componentului înlăturat. Deoarece înlăturarea unui component esențial este o acțiune drastică, avem tendința de a înlocui imediat componentul respectiv. Procedând astfel, de multe ori se ajunge la un rezultat inutil.
  • Atenție la disonanța cognitivă. Disonanța cognitivă se produce atunci când o informație sau o experiență nouă contrazice cunoștințele existente.

Multiplicarea: reproducerea într-o cantitate la alegere a unui component al lumii închise. Exemplu: mai multe benzi de sunet pe o înregistrare audio.

Împărțire: tăierea de-a lungul unor linii imaginare în spațiu sau timp. Exemplu: unitatea externă și internă a aparatului de aer condiționat. Televizorul și telecomanda.

Unificarea funcțiilor: transferul funcției unui component către alt component. Exemplu: CAPTCHA, care folosește utilizatorii internetului pentru digitalizarea textelor; piesele de teatru în care actorii montează și decorul în timpul reprezentației.

Conectarea atributelor: crearea unei legături existente între două atribute ale unui produs/serviciu. Exemplu: În cazul companiilor aeriene, prețul biletelor diferă în funcție de data achiziționării biletului; lentila fotosensibilă se adaptează condițiilor de lumină.

3. Evaluarea ideilor

Cu ocazia unui brainstorming, de obicei se nasc multe idei, iar acestea trebuie ordonate metodic. Trebuie să definim priorități pe baza cărora vom selecta ideile, apoi cele selectate trebuie dezvoltate. Clasificarea ideilor se poate face, spre exemplu cu ajutorul unei diagrame HI-LO.

cats

 

Pentru măsurarea rapidă a opiniei, dar mai ales a angajamentului participanților, se folosește testul de încredere. Acesta se constituie într-o scală simplă între 0 și 10, pe care fiecare participant va pune un semn în funcție de câtă încredere are în ideea respectivă.

cats1

Nu toți își exprimă reținerile față de o idee dacă nu li se cere asta în mod expres. Este important ca decizia să fie acceptată în aceeași măsură de toți cei afectați. Testul de încredere poate dezvălui dubiile neexprimate care au însă o importanță mare în succesul implementării practice a ideii.

La final se aplică filtre

La sfârșit, se vor alege ideile în ordinea celor mai agreate și vor fi aplicate filtre de marketing, de fezabilitate, se vor face adaptările necesare și se va ajunge la noua configurație.

Filtru marketing: se investighează dacă produsul sau procesul nou are vreo funcție practică. Există o problemă pe care o soluționează? Ar fi cineva dispus sa cheltuiască bani pe acest nou produs? Dacă răspunsul este negativ, ideea este respinsă.

Filtru fezabilitate: în cazul în care produsul sau procesul are un folos real, întrebarea adecvată este dacă acesta se poate realiza sau nu. Este posibil în mod fizic? Avem cadrul tehnic, financiar, legal necesar pentru acest lucru?

Adaptare: rezultatul virtual, în cele mai multe cazuri, nu este fezabil ca atare. Vor fi necesare modificări ulterioare într-o măsură mai mică sau mai mare.

Configurație nouă: „elementul de ieșire” al procesului este un produs, proces etc. real în momentul în care știm că este comerciabil și fezabil.

Surse:
http://www.sitsite.com/

Mai multe informații despre trainingul la care au participat Barna și Doru aflați aici: https://www.facebook.com/events/129308024141519/.

Sursa imaginii: aici.

 

Write a Reply or Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

my

*


Vă rugăm nu treceți date personale în secțiunea de comentarii.