Dacă ar fi să-și construiască o casă, colegul nostru George Călugăr, iOS developer, pasionat de automatizări, ar începe cumpărându-și mobila. Crede că astfel ar putea avea casa din vis, dar și dulapul sau jacuzzi-ul din vis, fără să riște să nu-i intre pe ușă. S-a convins de asta, după ce acum aproximativ un an a început să experimenteze făcând primele printuri cu o imprimantă 3D. Voia să-și cumpere una pentru el, însă erau prea scumpe la acel moment.
Totuși, Marius Pantea, team leader iOS, a avut pe atunci ideea de a cumpăra una pentru echipa IOS, ca o formă de team-building, lucru care s-a și întâmplat. Imprimanta comandată a fost livrată dezasamblată, iar ideea era ca toți colegii care doresc să poată să participe la asamblarea ei și, mai apoi, la primele printuri. Exact așa s-a întâmplat, iar de atunci ea stă în sala de ședințe de lângă departamentul IOS și e folosită periodic la cele mai ciudate printuri. De la sigla Reea Elveția, până la un minion de jucărie, care au fost deja printate, imprimanta poate printa cam orice obiect între o jumătate de centimetru și 20x20x16 cm.
How it’s made
Partea mai dificilă începe încă de la designul obiectului care urmează a fi printat, spune George:
„Cineva care se pricepe în 3D trebuie să facă designul. Se poate folosi cam orice program, iar la sfârșit trebuie exportat în format .stl. Acela e un cod open care a fost ușor de implementat și care este înțeles de softul care ajută imprimanta la printare. Tot ce se dorește printat trebuie transformat într-un cod mașină. Sunt niște coordonate, ca la un CNC. Există un soft, de fapt niște softuri denumite slicere. Ele iau obiectul 3D, îl analizează și spui cât vrei să fie de înalt un layer. De 0,2 mm, 0,3 mm, în funcție de cap. Capul se poate schimba pentru rezoluții diferite. În teorie este o printare 2D pe mai multe straturi suprapuse”.
E adevărat și că, dacă vrei să sari peste partea de modelare 3D, o poți face luând obiecte gata făcute de alții, de pe diferite site-uri, la care trebuie doar să le dai print. Însă dacă vrei un obiect anume, e destul de mult de lucru. De pildă, un client a dorit o comandă de machete, replici ale unei mănăstiri din Moldova, însă lucrul la detalii era atât de costisitor încât a renunțat. Iar asta nu e singura provocare.
Calibrarea
„Cea mai mare problemă este calibrarea, pentru că materialele diferă, calitatea lor diferă, temperaturile diferă și necesită o calibrare foarte exactă. Dacă într-un loc unde trebuie printat 0,2 mm se printează 0,4 mm, care 0,4 mm oricum e greu sesizabil, sunt șanse foarte mari ca după 2-3 straturi corpul acela să se ridice și imprimarea se va distruge cu timpul. Orice plastic și, în general, orice material încălzit se dilată, iar apoi când se răcește se contractă, layerele se vor strânge puțin, iar atunci acea margine se ridică. E o calibrare continuă, pentru că sunt mulți factori care se pot schimba. La imprimantele profesionale se poate monta senzor de distanță, care coboară mai jos capul de imprimare acolo unde observă denivelări”, mai spune George, care între timp și-a proiectat și conceput o imprimantă 3D personală.
Print de obiecte unicat sau greu de obținut
În ciuda provocărilor, după un an în care a experimentat folosind imprimanta firmei, dar și cea de acasă, George a ajuns să printeze tot felul de obiecte care altfel ar fi imposibil de găsit sau care ar fi costisitor de achiziționat. De pildă, de curând drona de filmare a firmei s-a stricat și avea nevoie de o piuliță de ridicare a picioarelor, piesă care pe de-o parte costa destul de mult, iar pe de altă parte era prea mult timp pierdut pentru reparație, pentru că trebuia trimisă în SUA, iar o lună – două ar fi fost indisponibilă. George spune că a reușit s-o emuleze și apoi s-o printeze folosind imprimanta firmei. Și nu e singurul „proiect” în care s-a folosit de imprimarea 3D, pentru că între timp a experimentat și cu cea personală:
„Am vrut să-mi montez acasă un termostat wireless, conectat la internet. Ceea ce lipsea din tot sistemul, ca să pot să-l pun frumos pe perete era o cutie. Am văzut pe unii că le puneau într-o săpunieră, dar dacă mai pui un senzor mai sus, nu mai încape în săpunieră. Tot așa, am vrut să coordonez wireless caloriferul. Îmi trebuia o roată zimțată ca să o pun pe calorifer și un motor care să o învârtă, care trebuie prins cumva într-o carcasă, fixată de țeavă”.
Toate aceste piese sunt prototipuri pe care nu avea de unde să și le achiziționeze, așa că le-a printat 3D. A mai printat un suport de furculițe și cuțite, o olivieră, o tăbliță cu numele și numărul apartamentului și alte obiecte pe care a dorit să și le personalizeze exact după nevoile sale.
Materialele folosite…
…de imprimanta firmei și cea a lui George sunt diferite feluri de plastic, de la banalul PET din care se fabrică și recipientele pentru apă sau suc, până la unele care imită argintul sau lemnul. Există însă și alte tehnologii mai noi, mai scumpe acum, care lucrează cu un proiector care proiectează într-o baie de rășină și, acolo unde lovește lumina roșie, rășina se întărește. George spune însă că deocamdată n-ar da imprimanta de acasă pe alta mai bună:
„Sincer nu mi-aș lua una. Pe printare cu filament prin extrudare cred că nu mi-aș lua niciuna din comerț, ci aș rămâne la una construită de mine. E similară cu cea de la firmă, dar e mai ușor de întreținut. Știu ce piese pot ceda, o schimb peste noapte, o pot face mai mare… cu cea din comerț te cam limitezi. Cea cu ceară ar fi interesantă, dar presupun că ar fi destul de scump materialul”.
Între timp,…
…nici tehnologia nu stă pe loc. Există scannere 3D cu care poți replica orice obiect, iar tehnologia este relativ accesibilă. În același timp se dezvoltă și tool-urile pentru modelare. Mai mult decât orice însă, printarea 3D deschide oportunități limitate deocamdată doar de imaginație. De pildă, în Bahrain a fost printat folosind un material asemănător gresiei, un recif artificial de corali, pe care ulteior coralii naturali l-au colonizat.
George spune însă că utilizarea la scară mare ar putea veni de la arhitecții de mâine, care ar putea printa modele 3D ale caselor proiectate, astfel încât clienții să vadă exact ce cumpără. Și, mai mult decât atât, să-și vadă casele gata mobilate, cu tot cu piesele de mobilier, evident, tot printate 3D.
