Continuăm seria interviurilor cu fetele noastre creative. Calitățile artistice nu le lipsesc, iar desenul e punctul lor forte. Azi, v-o prezentăm pe colega noastră Carmen Sava.
Cum ai ajuns să ai acest job de a desena și nu altul? Care au fost primele desene? Practic, cum ai descoperit că „ai mână”?
Hmm…cum am început?! Povestea este una clasică, învățătoarea mea le-a sugerat părinților să mă înscrie la Liceul de Artă, observând pasiunea mea pentru desen și pictură. Eram două fete în clasele primare care păream că ne îndreptăm spre o carieră de designer, asta promiteau picturile și desenele noastre. Și așa s-a și întâmplat, amândouă am ajuns să profesăm în acest domeniu, ea a studiat arhitectura, iar eu am rămas pe partea de desen grafic.
Ce îți plăcea cel mai mult când erai micuță? Care era cartea/jucăria/jocul preferat? Simțeai nevoia de povești, de fantastic?
Mereu am fost pasionată de culoare, de altfel, unul dintre visurile mele, care s-a păstrat până acum, e să ajung în India, să mă pot bucura de explozia de culoare și mișcare de acolo. În copilărie adoram poveștile! Cel mai mult mă atrăgeau binecunoscutele povești clasice de pe diafilm: „Doi feți cu stea în frunte”, „Povestea lui Harap-Alb”, „Turtița fermecată”. Și azi le păstrez în dulap, aproape de suflet, chiar am organizat „o seară de povești” cu câțiva prieteni.
Ce școli ai urmat?
Am urmat Liceul de Artă din Tîrgu-Mureș, clasele V-XII, urmând apoi Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca, timp de trei ani, apoi m-am întors în Tîrgu-Mureș. Am decis să studiez și arta digitală, aici fiindu-mi autodidact, iar firma Reea mi-a oferit un bun prilej de a-mi aprofunda cunoștințele și a le pune în practică.
Este vreo diferență între desenul pe hârtie și cel digital în ce privește realizarea? Care este mai greu și care mai ușor?
Da, este o diferență! Având în vedere că am început cu desenul clasic, tranziția la arta digitală a fost destul de ușoară, având deja bazele. Principiile sunt aceleași, însă folosești alte ustensile care îți permit o rezolvare mai rapidă a desenului și a punerii în pagină. Desenul digital se realizează mai rapid și mai eficient, salvezi timp și efort.
Pentru desen este nevoie de talent? Ce te învață școala în plus?
Desenul se învață! E un lucru pe care îl spun fiecărui om care îmi adresează această întrebare. Într-adevăr, unii oameni se nasc cu capacități extraordinare, însă oricine poate învăța. Sunt niște principii de bază, care, odată învățate și respectate, plus multă muncă, răbdare și perseverență, duc la obținerea unor rezultate. De altfel, școala ne oferă acest privilegiu, nu degeaba mi-am tocit coatele pe bănci și nu degeaba am ascuțit zeci de creioane. Am avut profesori buni, atât de desen, cât și de pictură și sculptură. Pe lângă bazele desenului artistic, școala oferă un mediu propice în a experimenta diverse medii artistice, începând cu fotografia analog și, nu în ultimul rând, cu gravura pe diverse suporturi.
Care sunt proiectele cele mai dragi la care ai lucrat?
De un an și jumătate colaborăm cu o echipă din Elveția, Truestory. Patru băieți extraordinari alături de care am realizat până în prezent cinci proiecte/jocuri. Noi am pregătit atât asseturile – background-urile, personajele, obstacolele, cât și animațiile, iar echipa lor de programatori le-au implementat. Întreaga experiență e una pozitivă, interacțiunea cu ei la fel, suntem foarte multumiți cu toții!
Un alt proiect la care mi-a plăcut să lucrez e „Milk it up”, un joc cu o temă foarte drăguță: o văcuță călătoare! O văcuță care călătorește în toată lumea, dar care, bineînțeles, are de înfruntat niște obstacole, niște extratereștrii care iau forma unor insecte și care ar face orice să o răpească, să o oprească. Până la urmă, viața e o cursă cu obstacole. În prezent se lucrează la acest joc, la implementarea lui și așteptăm cu nerăbdare să împărtășim această experiență.
Ai lucrat la un auxiliar pentru clasa pregătitoare, intitulat „La școală cu Pic, Pac, Poc”. În ce a constat munca ta?
Da! Uff! Ce nu s-a făcut! De la o ilustrație de mici dimensiuni, până la promovarea manualului. M-a încântat ideea, doar gândul că voi bucura mii de copii, m-a cucerit. A fost primul proiect de așa natură, a fost și greu, și frumos, și agitație, și împăcare. În cele trei luni în care s-a lucrat la acest manual, pot spune că am învățat și crescut împreună ca echipă. Abia acum am văzut și simțit cu adevărat câtă muncă trebuie depusă pentru realizarea unei singure cărți, a unui manual. 25 de oameni, fiecare cu atribuțiile sale, zeci de texte, zeci de ilustrații, înregistrări, toate cu un rezultat fericit!
Care a fost ultimul film sau animație văzută?
Hmmm! Filmele, animațiile sunt favoritele mele… Îmi vine în minte „Ponyo”, o animație 2D, de lung metraj, în care toate imaginile au fost desenate de mână, și la fel și animația. Regizată de Hayao Miyazaki, supranumit Walt Disney al Japoniei, unul dintre regizorii mei preferați, animația arată prietenia dintre o prințesă-pește captivă într-o sticlă în ocean și băiețelul Sosuke, care o găsește. Prințesa nu este doar un simplu pește auriu, ci fiica unui vrăjitor și a zeiței mării, iar pentru a rămâne lângă Sosuke folosește magia tatălui său transformându-se în om. Însă această magie e totodată un blestem și o binecuvântare. Odată folosită, aduce mari dezastre în lume. Cei doi, Sosuke și Ponyo, pornesc într-o aventură nemaipomenită pentru a salva lumea și a îndeplini visul prințesei-pește, de a-și păstra forma umană.
Inovator și revoluționar, Miyazaki reușește prin caracterele sale să te transpună în lumea acestora, o lume de vis, cu imagini pline de culoare, realizate în tehnica acuarelei și cadre magice. Chiar și valurile, apa, par a avea viață, par a fi niște caractere cu personalitate. Nu vă rămâne decât să vizionați această producție pentru a vă convinge de ce spun, și de ce nu, pentru a reîntâlni copilul din voi.
