Márton Kodok, la conferința Google din California

Colegul nostru, Márton Kodok, a fost prezent ca membru al comunității Google Developer Expert la conferința Google Cloud Developer Community organizată de Google în Sunnyvale, California. Acolo a avut ocazia de a cunoaște mulți colegi de la Google și experți din întreaga lume, fiind astfel cea mai socială conferință la care a participat vreodată, după cum chiar el spune.

În cadrul celor două zile de conferință, Márton a avut nenumărate oportunități de interacțiune cu oameni din diverse domenii de activitate, obținând astfel idei valoroase despre modul în care serviciile Google Cloud pot fi folosite mai bine și mai eficient.

În seara precedentă conferinței, toți participanții au fost invitați la o cină organizată la Lavain, o cantină deținută de Google. Aceștia au avut ocazia de a se cunoaște și de a petrece timp de calitate împreună.

Conform programului, ziua conferinței a început cu Adam Seligman (VP al relațiilor de dezvoltare Google) care a oferit o imagine de ansamblu asupra angajamentului Google de a sprijini comunitatea cu un open Cloud. În ultimii ani s-a observat faptul că multe dintre produsele Google au devenit open source, ceea ce reprezintă un semn promițător pentru comunitatea dezvoltatorilor și direcția ecosistemului Google.

În opinia lui Márton, una dintre cele mai interesante părți ale conferinței a fost cea de socializare, în cadrul căreia au avut loc discuții cu alți organizatori ai comunității despre ceea ce fac ei în regiunile lor. Totodată, el ne spunea că absolut toate prezentările din cadrul conferinței au fost bogate în conținut, atât cele pentru învățarea aspectelor avansate ale serviciilor Google Cloud Platform (GCP) care nu au fost fructificate până acum, cât și cele pentru actualizarea informațiilor despre produsele care utilizează deja aceste servicii.

Întâlnirile cu cei aproximativ 60 de angajați Google și discuțiile despre serviciile Cloud Computing și viitorul lor au constituit o parte importantă a evenimentului. Totodată, oferirea de feedback din partea experților către departamentele Google referitor la serviciile cloud și funcționalitățile noi a reprezentat o ocazie unică pentru experți și programatori de a fi ascultați și de a-și spune ideile proprii.

După încheierea conferinței, participanții au făcut turul Campusului Google, au vizitat principalele birouri Google din Mountain View, au explorat centrul de vizitatori și locurile în care produsele Adobe Acrobat Reader, Google Chrome și Android au luat viață. Înainte de îmbarcare, Marton a avut ocazia de a se plimba prin San Francisco, unde a putut admira arta stradală și a observat stilul de viață de acolo.

Write a Reply or Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

my

*


Vă rugăm nu treceți date personale în secțiunea de comentarii.