Ștefan Moisei nu vede lumina zilei. Vede însă propria lui lumină, în care culorile capată alte tonuri. Tonurile vieții lui. Mulți dintre noi uităm să ne bucurăm de lumină, deși o vedem zilnic. El trăiește în beznă, o beznă care strălucește puternic.
Colegul nostru muncește în echipa .NET și este web developer .NET/C#. Se implică mult în dezvoltarea de softuri și aplicații pentru persoanele nevăzătoare și deja a contribuit semnificativ în acest sens. Pe lângă programare, are și numeroase hobby-uri care îl țin în priză: citește, practică bowling și merge la antrenamente de jujitsu. Ba chiar excelează și în sport. În luna mai a acestui an, a devenit campion național la kata cu arme, în cadrul Campionatului pentru Persoane cu Dizabilităţi.
Ne dorim să îl cunoașteți mai bine, astfel că i-am adresat lui Ștefan câteva întrebări legate de viața profesională și personală.
1. Spune-ne puţin povestea vieţii tale. Cum ai ajuns la Tîrgu-Mureş?
M-am născut în Brăila, am făcut şcoala şi liceul la Buzău. Inspirat de un prieten, am decis să ajung programator. Pentru că nici o universitate mare nu m-a acceptat, am ajuns la Tîrgu-Mureş, unde n-au avut nici o problemă nici cu dizabilitatea mea, nici cu faptul că nu aveam proba de matematică dată la Bacalaureat.
2. Cum e să fii programator cu probleme de vedere în acest oraş micuţ din Ardeal?
Deschiderea pe care am întâlnit-o în Ardeal, deşi am fost informat dinainte, a fost totuşi surprinzătoare. Colegii, atât de facultate, cât şi de la lucru, m-au acceptat fără probleme şi m-am integrat perfect. Consider că dimensiunea Tîrgu-Mureşului e perfectă, suficient de mare încât să găseşti cam orice, dar suficient de mic încât să nu faci o oră pe drum, ca în alte oraşe în care profesia mea se caută.
3. De ce ai ales această carieră, cea de programator?
Adevărul e că nici nu aveam prea multe opţiuni. Totuşi, calculatorul era una din puţinele chestii care îmi plăcea, şi singura care avea vreo perspectivă de a aduce bani. Cum am spus, primul care mi-a dat ideea a fost un bun prieten. Apoi, după ce am aflat celelalte meserii tradiţionale pentru cei cu handicapul meu (profesor, masor, fabricant perii), am hotărât s-o aleg pe aceasta.
4. Cum a fost la început? Ţi-a fost greu să înveţi? Cum au trecut anii tăi de şcoală?
Prin „şcoală” presupun că te referi la facultate. Partea de programare n-a fost grea deloc, în contextul în care ei te iau de la zero, şi foarte, foarte încet, iar eu aveam deja noţiuni de programare dobândite pe cont propriu în liceu. Ce am învăţat nou şi util a fost munca în echipă, o experienţă de care nu avusesem parte până atunci şi care a fost foarte importantă şi după absolvire, la lucru.
Partea dificilă a fost matematica. Eu am fost la un liceu uman, unde nu se punea prea mult accentul pe aşa ceva. Am avut noroc cu tatăl meu care a făcut aceeaşi facultate şi m-a putut ajuta, şi cu profesorii care m-au lăsat să dau examenele în scrierea specială pentru nevăzători, braille, şi mi-au furnizat, atunci când erau disponibile, cursurile în formatul LaTeX, astfel încât să le pot citi. Multe cursuri a trebuit să le copiez de la colegi, zgomotul produs de maşina de scris făcând imposibil utilizarea ei în sala de curs sau la examene, unde trebuia să stau într-o cameră separată. Aş mai fi putut să le dau pe calculator, dar la matematică prefer scrisul clasic.
5. Cum decurge o zi la serviciu pentru tine?
E cam la fel cu a celorlalţi. Estimez, implementez task-uri sau studiez, în funcţie de ce e de făcut în acea zi. Am nişte căşti speciale – http://www.aftershokz.com/collections/all/products/sportz-m3, care stau în faţa urechilor şi se folosesc de conducţia prin os pentru a transmite sunetul la timpan fără a acoperi urechea, permiţându-mi astfel să-i aud pe ceilalţi colegi. Partea proastă la ele e că nu mai pot auzi vocea când e zgomot în birou, trebuind să comut pe căşti normale.
6. Ai avut de-a lungul timpului multe proiecte iniţiate. Vorbeşte-ne puţin despre ele.
Am început cu Lumy, startup Reea, o platformă care oferă servicii de testare a site-urilor. Am lucrat şi la back-end-uri pentru aplicaţii mobile, cum ar fi MusicQuiz, un joc pentru Windows Phone de tipul „ghiceşte melodia”.
Ca aplicaţii desktop, ar fi DMS, sistem de management al documentelor, şi Războiul Minţilor, o aplicaţie folosită la un concurs televizat.
În afară de proiectele dezvoltate complet în echipa .NET, am avut şi colaborări cu alte echipe, cum ar fi unul în Java, pe framework-ul Spring, unde m-am ocupat în principal de baza de date.
7. Acum la ce lucrezi ca şi proiect propriu?
După atâta practică pe Windows, am hotărât să mă apuc puţin şi de Linux, mai exact de programarea embedded. Am primit un Raspberry Pi şi mă joc cu el. Unul dintre proiectele la care colaborez e AfterSight – http://www.after-sight.com/after-sight-model-1/, un dispozitiv care foloseşte mai multe tehnici pentru a transmite informaţii vizuale nevăzătorilor, printre care convertirea de imagini în sunet prin programul the vOICe, indicarea prin vibraţii a distanţelor faţă de obiecte şi descrieri text automate pentru imagini. Momentan lucrez la această ultimă funcţie.
8. Dacă ai fost la conferinţe, evenimente, concursuri de programare sau ai anumite certificări, te rugăm să ne spui. Ştim că ai fost bursier Google, ce a însemnat acest lucru pentru tine?
Am participat la un hackathon în Cluj. Am avut o mare problemă cu echipa şi nu găseam rezolvare. Pe la 5 dimineaţa, când am ajuns în hotel, înainte să dormim, eu am mai făcut o mică încercare de a găsi soluţia. Mi-a ieşit din prima. De aici am tras concluzia că acest tip de evenimente nu este pentru mine, zgomotul de acolo scăzându-mi eficiența.
Pentru un programator, Google e un fel de Sfântul Graal. Acolo sunt cei mai buni profesionişti, cele mai mari salarii, cea mai relaxată atmosferă de lucru şi cele mai multe facilităţi.
Discuţiile cu oamenii de acolo au fost foarte interesante, permiţându-mi să văd cum se lucrează la Google, dedicaţia către calitate, nu către viteză, noi tehnologii.
În mod ironic, mentorul meu a fost un user experience designer, dar tot a fost util, pentru că aveam un proiect complex atunci şi sfaturile lui despre design au ajutat.
9. Cum lucrezi tu faţă de ceilalţi programatori, colegi ai tăi? Care ar fi diferenţele? Descrie-ne puţin procedura prin care lucrezi cu calculatorul.
Tot ceea ce un om normal vede pe monitor, eu aud în căşti printr-un screen reader care foloseşte o voce artificială: http://www.freedomscientific.com.
El îmi citeşte tastele pe care le apăs şi elementul sau elementele selectate, sau, la cererea mea, orice altă informaţie. Tastatura am învăţat-o pe de rost. Ceea ce îmi lipseşte este vederea de ansamblu asupra ecranului. Au fost dezvoltate anumite tehnici pentru a compensa asta, cum ar fi saltul între titlurile principale, linkuri, tabele, liste etc. sau citirea selectivă a textului în funcţie de culoare sau atribute (îngroşat, italic etc.).
De asemenea, probabil tot pentru a compensa vederea de ansamblu, citesc foarte repede. Vocea e setată la 1037,5 cuvinte pe minut.
Totul nu e chiar aşa perfect cum sună, multe aplicaţii şi site-uri fiind inaccesibile. În general, asta se întâmplă când informaţia e transmisă prin imagini fără a se furniza alternative text sau când controalele nu pot fi accesate din tastatură.
10. Ai un proiect care ţi-a fost cel mai drag?
Cred că cel mai bine m-am simţit când am programat Războiul Minţilor, pentru că am avut atât ideea iniţială a modalităţii de funcţionare, cât şi responsabilitatea de a dezvolta întreg back-end-ul.
11. Aş aborda puţin subiectul TEDx. Cum a fost acolo? Despre ce le-ai vorbit oamenilor?
La TEDx a fost fenomenal. Discursul meu a fost întâmpinat mult mai cald decât mă aşteptam, poate şi pentru că am făcut multe glume şi am transmis o atitudine optimistă. Prin povestea mea de viaţă, am încercat să fac cunoscute abilitățile persoanelor cu handicap pentru a ajuta la integrarea acestora şi, totodată, să arăt că unele lucruri, deşi par imposibile, la o privire mai atentă, nu sunt. Coincidenţă sau nu, deja observ anumite îmbunătăţiri…
12. Care sunt principiile care te ghidează în viaţă?
Încerc să fac ce-mi place, să lucrez eficient. Îmi plac soluţiile inteligente care economisesc timp şi resurse. Mă distrez cât mai mult, fără să afectez partea profesională. Tind să interacţionez cu cât mai mulţi oameni, consider că de la majoritatea poţi învăța ceva, fie util, fie amuzant.
13. Ce faci în timpul liber?
Cred că cel mai mult citesc. La mine, cititul înlocuieşte într-un fel filmele. Filme vizionez doar cu cineva care vede alături, pentru că apar anumite scene mute pe care nu le pot înţelege.
Joc bowling, poate nu cu aceleaşi performanţe ca cei ce văd, dar nu ăsta este ţelul.
Practic jujitsu, am obţinut titlul de campion naţional la kata (arme), la Campionatul pentru Persoane cu Dizabilităţi, din mai 2015.
14. Ce îţi doreşti pe mai departe? Ce planuri de viitor ai?
Să cresc profesional, intenţionez să mă implic pe partea de dezvoltare embedded (de unde şi proietul cu Raspberry Pi).
Social, voi continua promovarea abilităţilor persoanelor cu handicap şi poate chiar voi mai dezvolta ceva aplicaţii care să ne ajute.
