Don Thacker: „Nu sunt un regizor de film. Sunt un regizor de artiști”

Americanul Don Thacker, CEO și director creativ al Imagos Softworks și Imagos Films, a sosit în Transilvania să ajute echipa Gibbous – A Cthulhu Adventure la înregistrarea vocilor unor personaje și la editarea scenariului. Don a venit însoțit de Lindsay Peck, și ea cu o bogată experiență în crearea și, mai ales, testarea jocurilor de acest gen.

Liviu Boar, director de creație Stuck in Attic, știa că Don Thacker a avut un proiect de succes pe Kickstarter și l-a contactat pe Facebook pentru a-i cere câteva sfaturi. I-a placut atât de mult încât la 10 minute după ce a văzut jocul voia deja să se implice. După câteva luni, discuțiile s-au materializat și Don a ajuns la Tîrgu-Mureș.
Mai multe despre Don pe www.starrmazer.com.

Pentru a valorifica mai bine întreaga sa experiență, artiștii târgumureșeni au avut parte și de câteva workshopuri de film și game design susținute de Don Thacker. Evenimentele au fost transmise live pe Internet și pot fi vizualizate aici și aici.

Am discutat cu Don. Află mai jos ce presupune a fi un regizor din punctul lui de vedere, ce spune despre colaborarea cu Stuck in Attic, cât de dificil este să creezi un joc sau un film și, la final, un sfat prietenos care se aplică nu doar în domeniile menționate.

DSC_2880

Ai mai fost în România până acum? Ce te-a impresionat cel mai mult?

Nu am mai fost în România niciodată. Am ajuns la Tîrgu-Mureș și am stat 14 zile. Am vizitat tot orașul. Cred ca am fost pretutindeni, am vizitat foarte multe restaurante. Ceea ce m-a impresionat cel mai tare au fost oamenii. Sunt foarte calmi, e un loc foarte liniștit și plăcut. Oamenii sunt foarte deschiși, draguți și politicoși. Mai ales, cei de la Reea au fost incredibili. Am vizitat și câteva locuri din împrejurimi, castele…

Cum ai întâlnit echipa Gibbous?

M-au contactat pe Facebook. Liviu Boar mi-a trimis un mesaj și m-a intrebat dacă voi sprijini campania de pe Kickstarter. Apoi mi-a arătat jocul și în joc este un personaj cu numele Don. Mi-a plăcut foarte mult acest personaj și l-am intrebat pe Liviu dacă are un actor care să pună voce peste replicile acestui personaj. Eu sunt și actor de voce. Liviu mi-a zis că nu are și chiar voia să îmi propună să mă implic în acest mod. Astfel am început să vorbim mai multe despre joc. Eu am realizat deja câteva jocuri, echipa Gibbous este la primul joc de amploare, așa că i-am ajutat cu sfaturi. Am înregistrat mai multe voci, dar acestea nu reprezintă mult din totalul acțiunilor derulate de noi. Am scris foarte mult la scenariu, am modificat puțin povestea, am replanificat niște pași. A fost o călătorie foarte fructuoasă.

Ce părere ai, va fi Gibbous un succes?

Da, absolut. Cred că are un stil artistic foarte bun care nu s-a mai creionat de mult în sfera jocurilor de aventură point and click. Nu s-au mai făcut pentru că sunt foarte greu de construit, necesită desene realizate manual. Industria de gen s-a îndepărtat de aceste jocuri, pentru că necesită o investiție foarte mare de timp. Acum, unele lucruri se realizează foarte ușor, însă sunt foarte mulți oameni care duc dorul acestor jocuri. Și modul în care echipa Gibbous l-a construit este foarte clasic și există o foame mare de astfel de jocuri. Chiar numai pe Kickstarter, în campaniile derulate, am văzut oameni foarte entuziasmați în ce privește jocurile clasice de aventură point and click, desenate manual, cu voci bune, scenariu bun și cu o poveste foarte bună. Astfel, cred că toate acestea oferă o oportunitate uriașă, dar deasupra celor menționate este, cu siguranță, un joc bun. Consider că un joc bun are potențial de vânzare, iar un joc bun cu un public nișat, având un anume bonus special, îți oferă și mai mult potențial de vânzare. De asemenea, o să depunem efort să fie cât mai vizibil pe site-ul nostru, acum că fac parte din echipă. Putem ajuta.

Ne poți spune mai multe despre implicarea ta în munca depusă de colegii noștri din Stuck in Attic?

Sigur. Am început ca fiind tipul care urma să ajute la promovarea jocului pe Kickstarter, iar apoi am devenit tipul care chiar ajută la promovarea jocului pe Kickstarter și care este și actor de voce. Acum sunt tipul care ajută la promovarea jocului, actor de voce, scriitor, oarecum designer și partener de marketing. Așa că sunt parte din echipă. Când mă voi întoarce în SUA voi continua să scriu și voi înregistra o parte din voci acolo. Studioul nostru este acolo, așa că voi încerca să îi duc pe Liviu și pe Cami, să putem înregistra. Astfel, cred că sunt, de asemenea, director de voce pentru o parte din joc.

Ce știai despre animația, filmul și jocurile românești înainte să ajungi în Tîrgu-Mureș?

Știam ce am văzut despre Gibbous pe Kickstarter, nimic altceva, absolut nimic. De fapt, prima dată când am citit și am aflat că este realizat în Transilvania, a sunat destul de amuzant. În State, jumătate din populație se întreabă dacă într-adevăr există Transilvania. Este un loc al desenelor animate. Când am spus că vin aici, oamenii m-au întrebat dacă este un loc real. Singurul contact profesional pe care l-am avut cu România a fost cel cu dezvoltatorii de aici. Am fost și eu dezvoltator, așa că am lucrat cu mulți programatori români. IT-ul este grozav în România.

Este mai ușor să creezi un joc în Statele Unite decât în România?

Dacă vorbim despre jocuri independente, absolut, da. Au o cultură care îi susține. Am aflat că trei dintre toți cei care creează jocuri independente în toată România sunt aici la Reea, așa că nu știu cât de popular este să faci așa ceva aici. În Seattle, comunitatea cu care lucrăm este gigantică. Suntem sprijiniți de peste tot. Dacă vreau să știu cum să fac ceva anume și nu știu cum să fac acel lucru, scriu pe Facebook și ne întâlnim instant cu cei interesați. Se organizează în fiecare lună întâlniri pentru streaming pe Twitch, dezvoltare de jocuri și de realitate virtuală, dar și pentru animație 2D. Dacă mergi în Seattle și vrei să fii creator de jocuri, dar nu știi să creezi un joc, e o mare problemă, deoarece te întâlnești cu asta peste tot. Nu văd asta nicăieri aici. Cred că este o artă tânără încă. Dar asta nu înseamnă că este ușor să vinzi un joc în Statele Unite. Nu este ceva unic să creezi un joc indie în Statele Unite. Se întâmplă asta tot timpul, nu este mare lucru. Tocmai am lansat un joc și este o adevărată luptă să faci în așa fel încât să fie vizibil, din cauză că apar o mulțime de jocuri continuu. Cred că este ușor să creezi unul, dar este greu să fii unic. Pot să spun că unul dintre cele mai importante aspecte ale Gibbous în timpul campaniei de pe Kickstarter a fost că este creat în Transilvania.

Vorbește-ne puțin despre tine și munca depusă până acum.

Am vrut să fac filme încă de când eram mic. Știam dintotdeauna că vreau să fac filme, dar eram foarte bun la programare, așa că în timpul facultății am avut oportunitatea de a lucra în programare. Am renunțat la facultate și am continuat să programez pentru foarte mulți bani. Am făcut asta 10 ani. Mi-am dat seama apoi că nu fac filme. Eram foarte trist din cauza asta. Încercam să creez filme din când în când, dar era foarte greu. Voiam să spun o poveste. Sunt un povestitor, așa că am ajuns la un moment în care, în punctul culminant al carierei mele, când totul era perfect, puteam să cumpăr o casă și să fac ce îmi doresc, am renunțat. Am luat toți banii puși deoparte pentru pensie și apoi am împrumutat câțiva bani, iar apoi am fondat o companie de film. Am creat un film cu o parte din acei bani și am câștigat câteva premii.

Oamenii au văzut că pot să fac asta, așa că am fondat o companie care se ocupă cu producția de film. Fac asta de șapte ani și jumătate. De asemenea, sunt foarte bun la programare și vreau să spun povești în fiecare mod posibil. Când filmul nu îmi aducea bani trebuia să mă întorc la munca pe bază de contract și nu doream să mă întorc la baze de date sau programare hardcore. Așa că m-am apucat să investighez programarea jocurilor, deoarece prin asta încă poți spune o poveste. Am început să lucrez cu alte companii de care știam și mi-am dat seama că pot să fac asta și că, de fapt, m-am îndepărtat complet de programare și am ajuns la storytelling. Apoi am fondat o companie de software, o companie de jocuri, în ideea că le pot face pe ambele: film și jocuri.

Am văzut pe profilul tău de LinkedIn că ai câștigat destul de multe premii în domeniu. Cum te simți să știi că munca ta este atât de apreciată?

Sunt între două stări contradictorii. Sunt bucuros că lumea îmi apreciază munca. Mi-aș dori să pot obține ceva bani din asta. Consider premiile deschizătoare de uși, totuși nu le pot da cuiva, iar în schimb să primesc bani de chirie, mâncare sau orice altceva. Am fost recent în Los Angeles pentru a face rost de un loc de muncă bun, dar poți să le prezinți toate premiile, că nu le pasă. E bine să le ai, la început de drum. De opt ani fac asta, iar în al doilea an era ceva uriaș, era mare lucru. Acele premii nu mi-au oferit oportunități uriașe, dar mi-au deschis câteva uși, însă nu mai sunt atât de signifiante în prezent. Acum mă îndrept înspre ceva mai mare de atât. E ca atunci când erai mic și ai învățat cât e 2 + 2. Era mare lucru să știi rezultatul adunării 2 + 2. Dar dacă acum știi cât face 2 + 2, nu poți merge să spui „vreau un loc de muncă, știu cât este 2 + 2”. Nu contează, normal că știi, ești un copil. Nu încerc să scad valoarea premiilor, nu le-aș arunca. Sunt foarte bune la început, îți oferă mai multă încredere în tine. Toți prietenii mei care creează filme au premii, dar sunt oameni care nu au.

Care crezi că sunt calitățile unui bun regizor?

Un regizor bun trebuie să cunoască absolut tot. În secret, dacă le spui asta studenților de la film sau celor care încearcă să creeze un film, un regizor bun nu trebuie să știe neapărat tot. Un regizor bun trebuie să pară că știe tot, constant. Dacă îți adresează cineva o întrebare, trebuie să cunoști răspunsul, la fiecare pas. Dacă ai urmărit Star Trek, căpitanul Picard a spus așa: „un căpitan bun mereu are un răspuns”. E o chestie foarte bună pentru căpitani. Dacă cineva are nevoie de ajutor, iar tu ai un răspuns și poți prelua acea responsabilitate a persoanei în nevoie asupra ta, atunci faci munca unui regizor. Direcționezi pe cineva să facă treabă. Să ai acces la o cameră bună nu te face un regizor bun. Să urmărești o grămadă de filme poate fi de folos, însă asta nu te face un regizor bun. Să ai buget primit de la părinți, de la prieteni, de la prietenele mamei tale, nu te face un regizor bun. Să porți o eșarfă nu te face un regizor bun. Să fii pretențios și nesimțit nu te face un regizor bun. Un regizor bun trebuie să cunoască toate joburile. Măcar să dețină destule informații despre toate joburile pentru a putea coordona fiecare om din echipă. Un regizor bun înțelege ce înseamnă compromis, vede imaginea de ansamblu, nu doar puținul din ceea ce vrea. Compromisul este important, iar în ultimă instanță, cu cât ego-ul tău este mai mic, cu atât ești un mai bun regizor.

Niciodată nu spun că sunt un regizor de film. Dacă spun asta, oamenii vor să afle mai multe, așa că spun că sunt un regizor de artiști. Regizez un grup începând de la 18 până la 200 de artiști. Fiecare dintre acești artiști are o personalitate unică și puternică și poate crea artă fără mine. Eu trebuie să înțeleg mersul proiectului la care lucrăm, să-i așez pe artiști în locul potrivit și să-l conving pe fiecare să facă treabă mai bună decât cea pe care o pot face eu pentru a ajunge la proiectul final. Folosindu-mă de exemplul din Star Trek din nou, căpitanul Picard nu poate lucra cu motorul, nu știe cum să-l repare. Știe cum funcționază acesta în general, dar nu poate interveni să facă nimic. Are nevoie de cel mai bun membru. Toată lumea spune că Picard este cel mai bun căpitan, dar nu este, are cea mai bună echipă. Echipa face toată munca. Pe platoul de filmare eu sunt responsabil, eu sunt căpitanul vasului, dar fiecare dintre ceilalți este mai important decât mine. Trebuie să fie.

DSC_2883

Eu sunt tipul cu răspunsul ascuns, eu sunt tipul care a avut ideea de aici și până aici. Știu cum trebuie să înceapă și cum trebuie să se termine și tot ce trebuie să se întâmple la mijloc, dar fiecare membru al echipei va face proiectul mai bun. Rezultatele vor fi mai bune dacă fiecare dintre ei este lăsat să fie liber, să fie artist. Fiecare departament produce câte ceva la care eu nu m-am gândit. Dacă știu cum va arăta platoul și vreau să îl pun la punct, mereu îl schițez și spun „asta e ideea mea, așa vreau să arate, ăsta este sentimentul pe care vreau să îl transmit, asta vreau să se simtă, așa vreau să lucrez. Ce puteți face cu asta? Este cea mai proastă versiune, ce am schițat eu este cea mai proastă versiune a ceea ce ar putea fi. Ce puteți face pentru a deveni ceva incredibil?”. Am făcut asta cu fiecare bucată de arhitectură, fiecare bucată de artă. Le spun „aveți aici ideea mea prostuță, cel mai prost scenariu ar fi ca filmul să sfârșească exact așa cum am cerut eu la început”.

Ce sfat le-ai oferi celor care vor să pornească pe drumul filmului sau al jocurilor?

Să o facă. Acum. Să nu se oprească. O să eșuezi lamentabil de fiecare dată, în primele 30 de dăți. Nu te opri. Dacă ai un telefon, fă un film. Va fi un film teribil, nimeni nu îl va viziona, dar fă-o. Încearcă să-ți dai seama cum să faci ca telefonul tău să fie o cameră mai bună. Mi-am creat primul film cu o cameră de cea mai proastă calitate și am câștigat câteva premii, iar acum am o carieră datorită lui. Am trimis filmul la o grămadă de festivaluri de film, 33 de festivaluri, 28 de premii, 15 cele mai bune efecte și am scos bani din el. Cel mai prost eșec este acela de a nu face ceva. Singurul mod în care poți învăța ceva este să eșuezi de multe ori. Așa că începe acum, nimeni nu știe cine ești. Eșuează acum, când nimeni nu-ți cunoaște numele. Când îți vor cunoaște numele, încearcă să nu eșuezi la fel de mult. 🙂

Write a Reply or Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

my

*


Vă rugăm nu treceți date personale în secțiunea de comentarii.