Află de la specialiști tendințele web design în 2015

Web Design on the Cogwheels.În continua evoluție a internetului și a dispozitivelor folosite în navigare, designerii web sunt nevoiți să se adapteze tendințelor și cererilor. Una dintre preocupările acestora ar trebui să fie asigurarea că iau în calcul adaptarea produselor create de ei pe diferite dispozitive, pentru diferite rezoluții, întrucât au apărut foarte multe suporturi, altele decât cele cunoscute până acum. Cele mai utilizate și mai importante, astăzi, sunt tabletele și telefoanele mobile.

Ce elemente ne preocupă în prezent?

Extinderea aceasta elimină multe elemente grafice inutile, pentru că același conținut trebuie adăugat pe diferite suprafețe, mai mici sau mai mari. Pentru cele mici, este nevoie de condensarea conținutului.

Tool-urile sunt cam aceleași și anul acesta, doar că lucrăm și pe alte rezoluții. Activitatea se bazează pe rearanjarea conținutului. Ele evoluează oricum de la an la an, oferă diferite posibilități, opțiuni, soluții și așa mai departe. Și acestea se adaptează la evoluția tehnologiei. Produsul trebuie gândit de la început, iar noi trebuie să știm cum va arăta pe un device sau pe altul, cum se adaptează conținutul, cum răspunde la interacțiuni, cum poate utilizatorul să acceseze foarte ușor informația, etc.

Esențial: User Interface și User Experience

Un alt element important, care trebuie luat în calcul, este interacțiunea utilizatorului cu produsul. Nu se mai prea întâlnesc evenimente de genul mouse over click, right click ș.a.m.d., care nu există pe telefoane. În schimb, au apărut cele de pe telefoane și de pe tabletă, care sunt slide pinch. Asta face ca munca specialiștilor User Interface și User Experience să fie mult mai importantă și uneori chiar esențială.

Tipuri de design în 2015

Începând din anii 2010-2011, a apărut un trend care încă persistă. El a fost introdus de Windows 8, Flat designul, numit Metro Design de către cei de la Microsoft. Ulterior, cei de la Evol au introdus iOS 7, care a fost o trecere de la Skeumorphic design la Flat design, adică de la elemente care seamănă foarte mult cu realitatea la ceva foarte simplu. Acesta s-a răspândit foarte rapid în zona de web și aplicații pe diferite device-uri. Unul dintre elemente este responsive designul, despre care am menționat mai sus, adaptarea pe diferite rezoluții. Totuși, nu l-aș numi un trend, ci mai degrabă o necesitate. Mai sunt Card design și One Page design. Acesta din urmă controlează toată informația pe o singură pagină.

De asemenea, se încearcă o înlocuire a click-ului cu scroll-ul în unele produse. Aceasta a dus la apariția Parallax-ului, a infinite scroll-ului sau a scroll-ului modular, care se face pe diferite zone ale device-urilor.

Fonturile și designul

A mai apărut, la fel, tendința de a se folosi imagini și fonturi foarte mari. Legat de fonturi, a apărut o tendință nouă, typography, prin care textele scurte, concise, la obiect, se exprimă într-un mod plăcut vizitatorilor. Important: simplitatea conținutului e un punct forte pentru fiecare produs.

Este de reținut că se încearcă o optimizare pentru a nu aduce un plus netrebuincios utilizatorului, care l-ar distrage de la informația de pe pagină. Acest lucru nu scade nici raportul animațiilor, nici raportul textelor, care devin tot mai utile.

 

La Reea încercăm să ne adaptăm atât la cererile clienților, cât și la tendințele noi. Sunt foarte multe tehnologii pe care noi le folosim și suntem la zi cu toate. Clienții se adaptează mai greu tendințelor. Foarte mulți au rămas cu o viziune asupra site-urilor, înrădăcinată undeva acum 5-10 ani. Uneori e o provocare pentru noi să putem convinge clientul, pentru a aduce produsul la nivel de 2015. O parte dintre clienți rămân conservatori.

Având în vedere că internetul a devenit o unealtă de care se folosește fiecare, fiind implicat în educație, cercetare, afaceri, chiar și în viața privată, se va ajunge pe viitor să nu ne mai putem descurca fără el. Tot ce ține de comunicare și media se va regăsi în următorii ani pe internet. Deci, va fi o evoluție continuă și inevitabilă în web design, mereu cu noi tendințe și preocupări.

Write a Reply or Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

my

*


Vă rugăm nu treceți date personale în secțiunea de comentarii.